Numărul persoanelor fizice care au obținut venituri mai mari de 1 milion de lei pe parcursul anului 2020 reprezintă 2 962 persoane. Dacă e să comparăm cu anul 2019, acest indicator a crescut cu 447 persoane. Datele au fost prezentate astăzi de Serviciul Fiscal de Stat, informează PROVINCIAL.
De menționat că, în 2019 sunt înregistrate 2 515 persoane fizice.
Ce ține de veniturile declarate de aceste persoane, atunci pentru anul 2020 persoanele care au obținut venituri de peste 1 milion de lei au declarat venituri în sumă de 9 miliarde 694 milioane lei. Pentru anul 2019 acest indicator a constituit 9 miliarde 28 milioane lei. Creșterea în anul 2020 față de 2019 constituie 665 milioane lei. Cu privire la impozitul pe venit declarat de către aceste persoane cu venituri de peste 1 milion de lei, suma a crescut cu circa 25 milioane lei.
Dacă să ne referim la structura după vârstă a acestor persoane, atunci cele mai multe sunt persoane cuprinse între 40-60 ani. „Persoanele cele mai active economic generează și plus valoare corespunzătoare”, a susținut directorul Serviciului Fiscal de Stat, Serghei Pușcuța.
Cea mai vârstnică persoană care a primit venituri de peste 1 mln. lei în anul 2020 are 97 ani, iar cea mai tânără – 18 ani.
Mihaela Conovali