În incinta Consiliului raional Cimișlia, astăzi, a avut loc ședința de lucru cu primarii și preoții localităților din raion, privind desfășurarea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, informează PROVINCIAL.
Potrivit reprezentanților Consiliului Raional Cimișlia, în cadrul ședinței au fost puse în discuție mai multe subiecte, precum: procesul de organizare și desfășurare a vaccinării populației, acțiunile de comunicare și sensibilizare privind importanța vaccinării împotriva COVID-19, problemele cu care se confruntă aceștia la nivel local, cât și suportul privind implementarea și atingerea obiectivelor de imunizare a populației.
În acest context, autoritățile au venit cu un mesaj către primarii, cât și preoții localităților din raion, și i-au îndemnat către mobilizare pentru vaccinarea unui număr cât mai mare de locuitori.
Până la data de 23 mai 2021, conform Planului de pregătire și răspuns la infecția cu Coronavirus de tip nou (COVID-19) – Versiunea 2, în corespundere cu gradul de alertă din teritoriul administrativ gestionat, aprobat prin Hotărîrea nr. 30 din 11 septembrie 2020 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, sunt stabilite următoarele coduri de alertă:
Cod roșu – s.Batîr, s.Gradiște, s.Iurievca, s.Ialpujeni, s.Ivanovca Nouă, s.Mihailovca, s.Sagaidac, s.Satul Nou, s.Selemet, s.Troițcoe;
Raionul Cimișlia se poziționează în “Cod Portocaliu” de alertă.
Potrivit datelor, până astăzi, 4404 doze de vaccin COVID-19 au fost administrate în raionul Cimișlia.
Doina Munteanu