Potrivit datelor furnizate de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova de la începutul lunii mai curentă, a fost înregistrat un număr relativ scăzut de traversări ale mijloacelor de transport cu numere de înmatriculare „transnistrene” comparativ cu cele care posedă numere de înmatriculare neutre, transmite PROVINCIAL.
Astfel, în luna curentă s-a atestat o creștere esențială a automobilelor care traversează frontiera de stat cu plăci de înmatriculare neutre, acestea fiind de 103 traversări în raport cu 78 traversări de autovehicule deținătoare de numere „transnistrene”.
Este de menționat că pentru a avea acces în traficul rutier internațional proprietarii de autovehicule din regiunea transnistreană urmează să obțină plăci de înmatriculare de model neutru sau național, cu perfectarea corespunzătoare a setului documentar.
Prestarea serviciilor de documentare cu plăcuțe de model neutru are loc în orașele Tiraspol şi Rîbniţa, unde activează în prezent două puncte de înmatriculare a mijloacelor de transport.
În context, potrivit datelor din Registrul de stat al transporturilor, în perioada 01-20.05.2021 în subdiviziunile din or. Tiraspol și or. Rîbnița au fost înmatriculate cu plăci neutre 109 vehicule, iar pe parcursul perioadei 01.09.2018 – 20.05.2021 numărul acestora a ajuns la un total de 5057 de vehicule.
De asemenea, s-a atestat o creștere a numărului de cereri de preschimbare a permiselor de conducere, potrivit acelorași date din Registrul de stat al conducătorilor auto, pentru perioada 01.10.2018 – 15.05.2021 fiind preschimbate 11687 permise.
În prezent, potrivit datelor furnizate de către autoritățile naționale de profil se confirmă faptul că ritmul de preschimbate a „premiselor transnistrene” în permise de conducere moldovenești este în dinamică sporită față de înmatricularea cu plăci neutre a autovehiculelor din regiune.
Reamintim că, începând cu data de 01 septembrie 2021, pe lângă mijloacele de transport înregistrate conform dispozițiilor generale ale legislației Republicii Moldova în traficul rutier internațional vor avea acces doar automobilele care vor dispune de plăcuțe de înmatriculare de model neutru.
Cristina Pendea