Inspectoratul de Poliție Bălți a lansat Campania de informare și sensibilizare a copiilor cu genericul „ Copilarie în siguranță și fără delicvență”, informează PROVINCIAL.
Scopul campaniei este asigurarea măsurilor de prevenire a delicvenței juvenile și a victimizării minorilor, monitorizarea copiilor aflați în situație de risc, informarea și conştientizarea de către copii a consecinţelor comportamentului delincvent.
Pe parcursul a trei luni, Inspectoratul va aborda public subiectul delicvenței juvenile, implicând copii, adolescenți, părinți, pedagogi, psihologi și asistenți sociali.
Astfel, potrivit unui comunicat al Inspectoratului, se va promova cunoştinţele juridice în rândul copiilor și sporirea gradului de informare privind procesul contravențional, vârsta de atragere la răspundere, care sunt sancțiunile ce pot fi aplicate și cunoașterea situațiilor pentru care pot fi sancționați.
Totodată, adaugă sursa, se va familiariza părinții, îngrijitorii (tutela/curatela) copiilor despre obligativitatea îndeplinirii atribuțiilor părintești pentru evitarea consecințelor nefaste (vicii sociale răspîndite în rîndul copiilor), informarea acestora asupra pericolului lăsării fără supraveghere a copiilor.
Cristina Pendea