În seara zilei de ieri, pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) din raionul Hâncești au intervenit la lichidarea unui incendiu, care s-a produs într-o casă de locuit din localitatea Sărata-Galbenă.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:15. Potrivit informațiilor înregistrate, o casă a fost cuprinsă de flăcări.
La fața locului, imediat, a ajuns un echipaj de intervenție. Pompierii au reușit lichidarea arderii către ora 20:59, iar focul a distrus bunurile materiale din interiorul unei odăi cu suprafața de 12 m2.
Totodată, în timpul intervenției salvatorii au depistat cadavrul parțial carbonizat al unui bărbat în vârstă de 49 de ani. Potrivit primelor investigații efectuate, cel mai probabil incendiul ar fi izbucnit din cauza imprudenții în timpul fumatului.
Circumstanțele și cauza finală a producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior de specialiști.
Dina Roșca