În avalanşa informaţiilor contradictorii şi interpretărilor tendenţioase cu referire la interzicerea filmărilor în fondul forestier, Agenţia „Moldsilva” precizează: „Nu există nici un act normativ ce ar interzice filmările în fondul forestier”, informează PROVINCIAL.
„Informaţiile false vizează Ordinul Agenţiei „Moldsilva” nr. 65 din 26.02.2021, „Cu privire la intensificarea comunicării în domeniul forestier și neadmiterea unor interpretări tendențioase a lucrărilor silvotehnice în derulare”, ce permite şi autorizează filmările în fondul forestier, în parchetele în care se desfăşoară lucrări de exploatări forestiere şi pe o distanţă de 50 de metri de la acestea, până la delimitarea, cu bandă specială, a spaţiului adiacent lucrărilor, în prezenţa specialiştilor-silvicultori” – comunică agenţia.
De asemenea, motivul exclusiv ţine de securitatea persoanelor aflate în zona parchetelor cu lucrări de exploatare, conform art.32, al.(2) al Codului Silvic, nr.887-XIII/1996, standardului Работы лесозаготовительные, требования безопасности-ГОСТ 12.3.015-78, a Regulamentului privind organizarea și funcționarea Agenției “Moldsilva”, structurii și efectivului – limită ale aparatului central al acesteia, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.150/2010 și urmare a cazurilor de traumatisme sau cu consecinţe tragice, din cauza nerespectării regulilor de securitate în aceste perimetre. La fel este importantă şi livrarea informaţiilor corecte publicului despre lucrările silvotehnice, lucru ce poate fi realizat doar de specialiştii în domeniu. Iar pentru a vă convinge de corectitudinea celor spuse, aveţi posibilitate să luaţi cunoştinţă de conţinutul acestui ordin.
Agenţia „Moldsilva” regretă difuzarea şi promovarea unor neadevăruri în legătură cu acest subiect şi solicită respectuos mass-mediei să informeze corect cetăţenii ţării şi să nu permită interpretări ce induc în eroare.
http://www.moldsilva.gov.md/public/files/Ord.65_din_26.02.21.pdf
Christina Tomac