10 persoane au fost reținute și 10.725 pachete de țigări ridicate, urmare a unei acțiuni comune de amploare, declanșate la frontiera moldo-română de către Direcția Inspecție Efectiv a Departamentului Poliției de Frontieră, Procuratura Anticorupţie, Centrul Național Anticorupție, Direcţia Generală Anticorupţie Serviciul teritorial Iaşi, Inspectoratul teritorial al Poliției de Frontieră Iași și cu sprijinul operativ al Serviciului Român de Informații și Unității speciale de aviație.
Membrii grupării criminale, din cadrul căreia făceau parte şi ofiţeri ai Poliţiei de Frontieră ai RM, au intrat în atenţia organelor de drept încă de la începutul anului curent, tot atunci fiind pornită urmărirea penală şi fiind creat în baza unui acord bilateral un grup comun de urmărire penală.
În acest sens, la data de 3 mai, începând cu ora 11.00, echipa comună de anchetă a organizat și desfășurat o acțiune de reținere a persoanelor implicate în activitatea infracțională și a obiectului contrabandei, acțiuni similare fiind întreprinse și de către colegii români. Astfel, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Ungheni, pe ambele maluri ale Prutului, au fost prinși în flagrant delict persoanele care se fac vinovate de trecerea peste frontiera moldo-română a țigărilor de contrabandă – cinci cetățeni ai Republicii Moldova.
În schema infracțională, moldovenii transportau până la frontieră cutiile cu țigări, care ulterior erau trecute cu ajutorul bărcilor de cauciuc peste râul Prut, din R. Moldova în România. Pe teritoriul statului vecin, coletele urmau să fie preluate și ulterior realizate pe piața neagră.
Urmare a continuării perchezițiilor la domiciliile unor suspecți în activitatea de contrabandă, în această dimineață au fost reținute alte cinci persoane, dintre care doi sunt angajați ai Poliției de Frontieră, din cadrul Direcției regionale VEST. Aceștia aveau rolul de a facilita trecerea ilegală a frontierei de stat.
Toate persoanele implicate în săvârşirea faptelor date sînt reţinute şi cercetate penal pentru trecerea ilegală a frontierei de stat și contrabandă.
În prezent, acțiunile de indentificare și reținere a persoanelor implicate în contrabanda cu țigări se desfășoară în continuare, cu alte detalii revenim mai târziu.
Elena Ivanov