„Avem din nou vești bune: alte 300 de concentratoare de oxigen vor ajunge în spitalele din Republica Moldova începând cu ziua de azi. Echipamentele, oferite cu sprijinul financiar al Guvernului Germaniei și livrate în coordonare cu Organizația Mondială a Sănătății și inițiativa Echipa Europa, au sosit de curând la Chișinău”, comunică șeful statului, Maia Sandu, informează PROVINCIAL.
În acest fel, Președintele spune că donația va fi distribuită în secțiile care tratează pacienții infectați de COVID-19, mai ales pacienții internați în stare gravă.
„Echipamentele vor ajuta medicii din Moldova să salveze cât mai multe vieți omenești. Suntem recunoscători Germaniei și OMS pentru ajutorul generos oferit sistemului de sănătate din țara noastră, pus la grea încercare de pandemie. Germania este și o susținătoare importantă a platformei COVAX, prin intermediul căreia Moldova primește o cantitate semnificativă de vaccinuri. Mulțumim pentru sprijin și solidaritate”, se arată într-un mesaj al șefului statului.
Mihaela Conovali