Deputatul Platformei DA, Arina Spătaru, susține că a efectuat o vizită de informare la Spitalul Clinic Bălți (SCB), unde a discutat cu directorul instituției, Serghei Rotari, și cu vicedirectorul Ala Condrea.
„După un an de pandemie, Spitalul Clinic Bălți a reușit să se reorganizeze și să răspundă provocărilor pandemiei COVID-19. Pe lângă faptul că Bugetul spitalului a fost mărit, în urma demersurilor Fracțiunii Parlamentare ACUM Platforma DA, în anul 2020, au fost tratați peste 4700 de persoane infectate cu COVID-19, iar SCB este unicul spital din țară care are clădire aparte, cu secție de reanimare, care tratează cazurile COVID-19. Tot anul trecut a fost construit și un generator de oxigen, care reușește să asigure peste 100 de paturi. Totodată, SCB este unicul spital care efectuează dializa la pacienții bolnavi cu COVID-19”, susține deputatul.
„Pe lângă lupta cu pandemia, SCB a efectuat și numeroase investiții în infrastructură și în achiziția utilajelor de diagnostificare de ultimă generație. Unul dintre aceste aparate este și un litotriptor de ultimă generație, produs de compania germană cu renume KARL STORZ”, notează Spătaru, pe blog.
În cadrul discuțiilor, depuatul spune că și-a reiterat deschiderea mea pentru a-și aduce aportul la îmbunătățirea condițiilor și calității de tratament a tuturor pacienților care beneficiază de aceste servicii în cadrul Spitalului Clinic Bălți.
Dina Roșca