Tinerii şi copiii împătimiţi de arta dansului au avut posibilitatea să-şi demonstreze talentul în cadrul Festivalului de dans ”Let’s Dance”, ajuns la cea de-a treia ediţie. Concursul a fost organizat cu prilejul Zilei Internaţionale a Dansului şi a găzduit la Rezina atât oaspeţi din Chişinău, Căinari, cât şi copii din oraşul Rezina şi satul Solonceni.
Printre organizatori se numără Consiliul raional Rezina, Direcţia Învăţământ, Tineret şi Sport şi Casa de Creaţie a Copiilor din oraş.
În debutul concursului, cei prezenţi au fost salutaţi de preşedintele raionului Rezina, dna Eleonora Graur: „Mulţumesc părinţilor pentru efortul pe care îl faceţi pentru copiii dumneavoastră, pentru susţinerea şi răbdarea care o aveţi ca să-i însoţiţi peste tot, dar rezultatul mult contează şi tot ceea ce se va petrece astăzi aici, sigur că este un rezultat al muncii şi susţinerii dumneavoastră pentru aceşti copii minunaţi. Într-un ceas bun acestui festival naţional. Vă doresc succese şi totodată aduc mulţumiri organizatorilor. În special vreau să spun că avem o domnişoară cu iniţiativă, Carolina Pancenco, care iubeşte foarte mult dansul şi face acest lucru şi pentru toţi ceilalţi din jur”, a menţionat doamna preşedinte, care a şi salutat oaspeţii veniţi din Chişinău şi Căinari.
Tatiana Costeţchi, directorul Casei de Creaţie a Copiilor din oraşul Rezina, a menţionat: „Avem o tradiţie frumoasă ca în fiecare primăvară să ne întâlnim ca să petrecem această sărbătoare, pe care întreaga lume o sărbătoreşte la 29 aprilie. Mulţumim Consiliului raional Rezina, în persoana dnei preşedinte Eleonora Graur, mulţumim Direcţiei Învăţământ, Tineret şi Sport pentru susţinerea financiară şi ajutorul care l-a acordat pentru buna desfăşurare a acestei activităţi. Dansul este acoperirea sufletului cu trupul, a pasiunii cu conştiinţa, a creaţiei cu splendoarea gestului. Prin dans ne exprimăm sentimentele, ne dezvăluim emoţiile. Prin dans putem cuceri lumea”, a menţionat dna Costeţchi.
Lilia Lazari, şeful DÎTS Rezina: „Am mai desfăşurat în raionul Rezina manifestări de diferite genuri, sperăm mult că şi aceasta, de amploare, să ne reuşească, să fie una frumoasă, interesantă. Sperăm că vom avea şi alte ediţii pe viitor, poate şi cu mai multe echipe participante. Mulţumesc şi eu părinţilor pentru susţinerea care o acordaţi copiilor, atât moral, spiritual, cât şi financiar, pentru că acest lucru costă. Noi, maturii, avem acelaşi scop de a creşte o generaţie frumoasă, sănătoasă. Prin genul acesta de activitate copiii cresc frumoşi şi la chip, şi la suflet”.
Concursul, care a început la ora 11:00, a finisat după ora 16:00, timp în care sala mică a Casei de cultură s-a transformat într-un adevărat ring de dans. Şi ca în orice concurs, cei mai buni s-au ales cu diplome, cupe şi medalii.
Baby – cea mai mică categorie: Tuluc Sabrina (locul I), Axentii Anastasia (locul II), Bulas Nicoleta (locul III).
În categoria Copii 1 s-au evidenţiat: Cotici Beatrice cu locul întâi la hip-hop, locul II la house şi locul II la disco. La fel şi Atamanenco Eva cu locul II la hip-hop, locul I la house şi locul III la Disco.
Din categoria Copii 2 cei mai bravo au fost: Tincu Gabriela şi Durnea Anastasia, ambele s-au plasat pe locul întâi la duet, hip-hop şi house. Cu rezultate mari se poate mândri şi Tincu Solo, care a obţinut locul I la techno, locul I la house, locul II la hip-hop şi locul întâi la disco. O altă dansatoare, pe nume Durnea Anastasia, a obţinut locul II la techno, locul III la hip-hop şi locul II la disco.
Din categoria juniori s-au evidenţiat: Dolghii Gabriela locul întâi la techno, hip-hop şi disco, iar la house locul II.
Elena Ivanov