Igor Dodon, fostul șef al statului, actual – președintele socialiștilor, declară că a avut o întrevedere cu familia Gamarța din satul Roşcanii de Sus, raionul Rezina, care educă 7 băieți cu vârste cuprinse între 1 an și 18 ani.
Anterior, spune Dodon, Ecaterina și Nicolae Gamarța au solicitat un ajutor financiar pentru finalizarea casei care se află în construcție de mai mult timp.
Nicolae este șomer, iar soția se află în concediu de îngrijire al copilului.
„Venitul familiei este destul de modest, doar 740 de lei îndemnizația pentru creșterea copilului și cu greu reușesc să facă față greutăților cu care se confruntă zilnic. În prezent, familia locuiește într-o casă bătrânească, iar copiii nu au suficient spațiu și nici condiții bune de trai”, notează Dodon, pe Facebook.
Astfel, Dodon spune că a dăruit familiei un ajutor financiar pentru finalizarea construcției casei, precum și alte lucruri necesare pentru copii și pentru casă.
Cristina Pendea