Un tânăr, cu mai multe antecedente penale, condamnat inclusiv pentru escrocherie, a fost reţinut de CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă. De data aceasta, bărbatul ar fi pretins şi primit de la o femeie 22 000 de lei sub pretextul că ar putea să o ajute să-şi soluţioneze un dosar la Curtea de Apel, transmite PROVINCIAL.
Potrivit denunţătoarei, totul s-a întâmplat la finele anului 2020, când bănuitul s-ar fi oferit să o ajute să obţină o decizie favorabilă într-un dosar în care femeia era victimă. În acel dosar, din cauză că făptuitorul nu a fost condamnat penal de prima instanţă, ci doar administrativ, femeia nu a putut să-şi recupereze prejudiciul cauzat de acesta. Astfel, bănuitul i-ar fi spus femeii că ar avea rude în cadrul completului de magistraţi, care urmau să judece dosarul la Curtea de Apel şi că îi poate convinge, contra 600 de euro, să pedepsească penal făptuitorul, iar ea să-şi poată încasa prejudiciul.
Deoarece Curtea de Apel i-a dat dreptate parţial victimei şi, respectiv, i-a oferit posibilitatea de a încasa o parte din prejudiciu, femeia din nou s-a adresat la bănuit. La rândul său, suspectul i-ar fi spus că dosarul urmează să fie judecat deja la Curtea Supremă de Justiţiei, iar pentru o decizie favorabilă definitivă ar mai fi nevoie de încă 500 de euro – bani, pe care i-a primit în două tranşe. Ulterior, bănuitul ar mai fi cerut 200 de euro, în calitate de recompensă pentru serviciile sale de intermediere, pe care i-ar fi primit în bunuri. În total, suma pretinsă şi primită a fost estimată la 22 000 de lei şi în bunuri de aproximativ 1000 de lei.
În baza denunţului femeii, CNA şi procurorii au iniţiat o urmărire penală pe numele tânărului, în cadrul căreia au acumulat probe în vederea demonstrării faptei infracţionale. În după-amiaza zilei de ieri, bărbatul a fost reţinut şi plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore şi riscă o pedeapsă cu puşcărie pe un termen de până la 6 ani. În prezent, el este cercetat pentru trafic de influenţă, iar procurorii urmează să-i înainteze învinuirea.
Cristina Pendea