Polițiștii de frontieră din Leova au identificat un conațional care conducea un microbuz fără permis și cu acte expirate pentru mijlocul de transport.
Mai mult că acesta colecta și transporta metal uzat fără acte de proveniență. Incidentul a fost înregistrat în după-amiaza zilei de ieri, 28 februarie, curent.
La intrarea în localitatea Tochile-Răducani, având sarcina de verificare a mijloacelor de transport aflate în zona de frontieră, patrula mobilă a SPF Leova a stopat un microbuz de model Mercedes Sprinter, cu numere de înmatriculare moldovenești. Șoferul a fost legitimate ca fiind cetățean moldovean în vârstă de 33 de ani, originar din satul Costești, raionul Ialoveni.
În procesul de verificare a documentelor, polițiștii de frontieră au depistat că revizia tehnică la mijlocul de transport este expirată, totodată, șoferul nu a putut prezenta permisul de conducere, declarând că l-ar fi uitat acasă. În acest sens s-a decis extinderea verificărilor și asupra încăcăturii transportate.
Ca urmare, s-a depistat mai multe nereguli: codul Vin de pe caroserie fiind indescifrabil, iar pe capotă acesta lipsea. În compartimentul marfar se afla peste o tonă de metal uzat, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta acte de însoțire. Cetățeanul a comunicat că personal colectează fier uzat de la localnici din regiune.
Pe teritoriul Sectorului, polițiștii de frontieră au indisponibilizat mijlocul de transport împreună cu bunurile, până la elucidarea circumstanțelor și luarea unei decizii.
La fel, conform competenței, materialele acumulate pe caz urmează a fi transmise către Inspctoratul Național de Patrulare pentru întreprinderea măsurilor legale ce se impun.
Dina Roșca