La 22 februarie, o patrulă de carabinieri din cadrul Direcției regionale „Nord” a IGC, în timpul serviciului de menținere a ordinii publice în mun.Bălți verificând o clădire părăsită de pe str. Cahulului au observat o persoană de gen masculin care avea un comportament suspect.
Acesta, a fost surprins în timp ce lăsa într-o crăpătură de perete un pachet mic din hârtie. Ulterior s-a constatat că în pachețel era o masă vegetală de culoare galbenă cu un miros specific asemănătoare cu „Canabis”.
Carabinierii au solicitat la fața locului Grupa operativă, iar persoana a fost condusă la IP Bălți pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor.
În urma identificării s-a stabilit că bărbatul are vârsta de 52 de ani și este locuitor al municipiului Bălți.
Cristina Pendea