
Deputata în Parlamentul Republicii Moldova, Arina Spătaru, spune că a denunțat la Procuratura Generală acțiunile primarului de Bălți cu privire la majorarea tarifului de transportare a deșeurilor cu 33 la sută.
„O decizie unilaterală a lui Renato Usatîi a agentului economic SRL „Țambula-Bilicenii Noi”, fără a fi consultată cu Consiliul Municipal și care reprezintă o încălcare vădită a normelor de drept”, notează Spătaru, pe o rețea socială.
De fapt, adaugă deputata, întreprinderea municipală ÎM DRCD va fi nevoită să transfere în 2021 acestui poligon de deșeuri cu un milion și jumătate de lei mai mult, decât în anul precedent.
La solicitarea locuitorilor municipiului Bălți, Spătaru susține că a decis să clarifice circumstanțele acestor majorări, solicitând de la primar informații mai ample, ca de exemplu:
1. Nota informativă cu avizele comisiilor de specialitate din cadrul primăriei mun. Bălți;
2. Analiza impactului asupra bugetului local și a consumatorului după majorarea tarifului cu 10 lei pentru m3 în favoarea agentului economic.
„Copiile documentelor prezentate de către el, cât și lipsa altor documente, imperios de necesare, denotă o înțelegere de grup și depășirea atribuțiilor de serviciu. Acest fapt necesită o investigație de către organul de urmărire penală. Puterea e în transparență, iar transparența este adevăr”, a conchis Arina Spătaru.
Dina Roșca