În perioada 11-13 februarie, în satul Copceac, UTA Găgăuzia a avut loc Forumul regional al administrației publice locale „Direcțiile de dezvoltare ale autonomiei locale: provocări și perspective”. La eveniment au participat aleși locali din majoritatea raioanelor Republicii Moldova, reprezentanți ai autorităților centrale și regionale, dar și ai corpului diplomatic.
Bașcanul UTA Găgăuzia Irina Vlah a salutat aleșii locali prezenți la Forum și a mulțumit Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) și administrației locale din Copceac pentru că au ales să organizeze evenimentul în această regiune. „Sunt foarte multe subiecte de interes pentru autoritățile publice locale care trebuie discutate și împreună putem identifica soluțiile necesare pentru dezvoltarea comunităților noastre”, a spus Vlah, se arată într-un comunicat al CALM.
Președintele CALM, primarul satului Selemet Tatiana Badan a vorbit despre importanța evenimentului în contextul în care este nevoie de unitatea primarilor pentru a reuși în procesul de consolidare a autonomiei locale și descentralizării, de implementare a reformelor democratice necesare pentru Republica Moldova. De asemenea, Tatiana Badan a menționat că vocea autorităților locale trebuie să fie auzită în toate procesele de luare a deciziilor ce vizează comunitățile locale.
Hasan Akdogan, consulul general al Turciei în Comrat a afirmat că rolul autorităților publice locale este de netăgăduit deoarece acestea sunt cel mai aproape de populație, iar existența unei platforme de a împărtăși ideile este una esențială.
Angel Marinkov, consulul general al Bulgariei din Taraclia a fost de părere că cunoștințele reprezentanților administrației locale sunt importante pentru soluționarea, în mod special, a problemelor sociale.
Oleg Garizan, vicepreședintele CALM, președintele Asociației Primarilor din UTA Găgăuzia, primar de Copceac s-a arătat onorat de a fi gazda acestui eveniment. „Avem nevoie de dialog între autoritățile locale și cele regionale și centrale, dar și de respect reciproc pentru a crea condiții mai bune în comunitățile noastre”.
Potrivit Tatianei Țurcan, primar de Vinogradovca, Taraclia, vicepreședinte al CALM, aleșii locali s-au întrunit la Copceac pentru a găsi răspunsuri la mai multe chestiuni abordate în teritoriu.
Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a prezentat mai multe direcții de consolidare a autonomiei locale și de dezvoltare a comunităților, punând accent pe necesitatea creșterii capacităților administrațiilor locale, inclusiv prin descentralizarea fondurilor naționale, dar și eliminarea barierelor instituționale ce nu permit dezvoltarea comunităților.
De asemenea, au fost prezentate și unele modele de administrare locală din UTA Găgăuzia, fiind organizat și un workshop privind planificarea strategică a utilităților. Tot în cadrul evenimentului primarii de Copceac și Colibași au semnat actul de înfrățire a celor două localități.
Aleșii locali au vizitat complexul bisericesc din Copceac, muzeul din Beșalma și complexul etno-turistic „Gagauz Sofrasi”, cunoscând mai multe despre istoria și tradițiile găgăuzilor.
Doina Secrieru