Ministerul Educației, Culturii și Cercetării anunță că 9 instituții de învățământ general din țară activează la distanță din cauza carantinei ca și în cazul a 279 de clase.
Numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 282, iar 5411 elevi au fost plasați în regim de autoizolare. 278 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus și 232 se află în izolare. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 82 de persoane, iar alte 81 se află în autoizolare.
În învățământul profesional tehnic, în perioada 08-12 februarie, au fost înregistrați 33 elevi testați pozitiv cu virusul Sars-Cov-2, 32 – cadre didactice și 8 din personalul nedidactic și auxiliar. De asemenea, 41 grupe de elevi sunt plasate în autoizolare.
În învățământul superior, în perioada 08-12 februarie, avem 24 studenți testați pozitiv cu Covid-19, în autoizolare se află 156. 6 cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate 3 persoane, iar una a fost plasată în regim de carantină.
În învățământul de educație timpurie, 8 grădinițe și 38 grupe de copii se află în carantină. Copii confirmați pozitiv cu virusul COVID-19 sunt 17, iar alți 1353 de copii se află în autoizolare. 79 cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus, în autoizolare se află 122 cadre didactice. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 60 de persoane, iar alte 119 se află în autoizolare.
Dina Roșca