Reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) anunță că a avut loc o nouă ședință de lucru cu privire la problema apei și canalizării din com. Trușeni, aceasta s-a desfășurat la S.A. „Apă Canal”.
„Este o problemă mai veche, dar încă nerezolvată de către primăria comunei Trușeni. În timp ce socialiștii mimează că este apă, locuitorii comunei rămân fără apă și canalizare. Se pare că PSRM preferă mai mult să se dea în spectacol decât să soluționeze problema”, comunică sursa.
Reprezentanții PAS mai declară că la moment este folosită o țeavă care trece ilegal pe terenurile private din Durlești și oficial nu este dată în exploatare.
În acest fel, soluția PAS este:
reproiectarea conductei în așa fel încât să nu treacă pe terenuri private;
- proiectarea unei rețele noi de apă și canalizare în comună.
Cristina Pendea