Promovarea culturii concurențiale în rândurile mediului universitar a devenit o frumoasă tradiție pentru angajații Consiliului Concurenței, care, anual, își rezervă din timp pentru a împărtăși din experiența lor tinerilor, ce în viitorul apropiat vor îmbrățișa nobilele profesii de economiști, juriști, jurnaliști etc., transmite PROVINCIAL.
Și în acest an, în pofida restricțiilor și impedimentelor cauzate de pandemia mondială, s-a reușit să organizarea de comun cu Departamentul Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova o lecție publică, în format online, cu studenții anului III, programul de studii Business și Administrare, la disciplina „Managementul Corporativ”, dedicată prevederilor legislației în domeniul concurenței și ajutorului de stat.
„Interesul major al studenților s-a referit la aplicarea legislației în domeniul concurenței și ajutorului de stat, totodată ei fiind familiarizați cu noțiuni generale în domeniu, precum și ultimele decizii și cazuri răsunătoare, cât și cu detalii privind activitatea practică a Consiliului Concurenței.
Am fost plăcut surprinși de deschiderea, implicarea și interesul de care au dat dovadă participanții și sperăm să ne întâlnim în viitorul apropiat în format „live” pentru discuții și mai interactive”, menționează Consiliul Concurenței.
Cristina Pendea