Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a prezentat rezultatele vizitei de lucru pe care a efectuat-o în zilele de 3-4 februarie la Paris, Franța, informează PROVINCIAL.
Șeful statului, în cadrul unui briefing de presă, a declarat că au fost discutate o serie de subiecte ce vizează problemele și prioritățile.
„Am vorbit despre situația din jurul conflictului transnistrean, situația regională, situația la nivel european”, a spus ea.
Sandu a subliniat că Parisul intenționează să includă Republica Moldova în lista țărilor eligibile pentru proiectele Agenției Franceze de Dezvoltare. Totodată, a spus că o veste bună este parafarea acordului, la nivel de experți, privind eliminarea dublei impuneri. Acesta urmează să fie aprobat atunci când va fi învestit un Guvern cu drepturi depline.
Șeful statului a mai spus că Președintele Macron a declarat disponibilitatea Franței să ofere experți Republicii Moldova pentru consultanță în domeniile necesare de a fi reformate.
Unul dintre subiectele discutate la Paris a fost și cel al colaborării comunităților locale. „S-a convenit asupra organizării unui forum moldo-francez al autorităților locale ca să stabilească relații și să le dezvolte proiecte”, a precizat Sandu.
Președintele a subliniat: „Parisul ne-a asigurat că avem toată susținerea în efortul de reformare, modernizare și eurointegrare a țării”.
Cristina Gurez