Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) anunță că avut loc recepția finală a lucrărilor preconizate în contextul proiectului „Lucrări de eficientizare a consumului de energie la Instituția Publică Liceul Teoretic „Ion Sîrbu”, din satul Mașcăuți, raionul Criuleni, informează PROVINCIAL.
Proiectul este susținut în cadrul Apelului de Propuneri de Proiecte nr. 1 în domeniul Eficienţei Energetice şi valorificării Surselor de Energie Regenerabilă.
Valoarea totală a proiectului constituie 3 075 783 lei.
În cadrul proiectului au fost implementate următoarele măsuri de eficiență energetică:
– înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare, cu suprafața totală de 366,42 m2;
– izolarea termică a pereților exteriori cu polistiren expandat EPS, cu suprafața totală de 3 441 m2.
„Pe perioada implementării, beneficiarului i-a fost asigurată asistența tehnică ce a inclus raportul de audit energetic, expertiza documentației de deviz, expertiza tehnică a clădirii. Procedura de recepție finală a proiectului, are loc după doi ani de exploatare și presupune calcularea indicilor de eficiență energetică pentru perioada celor doi ani de probă”, comunică reprezentanții Agenției.
De menționat că Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.
Cristina Pendea