Membrii Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) s-au întrunit într-o ședință online pentru a discuta despre distribuirea mijloacelor financiare ale Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) pentru anul 2021.
Potrivit Legii bugetului pentru anul curent (nr.258/2020), valoarea totală a FNDR, constituie 220 de milioane de lei. Din suma totală, 200 de milioane de lei vor fi distribuiți pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională și alte circa 20 de milioane de lei pentru cheltuieli de organizare și funcționare ale Agențiilor de Dezvoltare Regională Nord, Centru, Sud și UTA Găgăuzia.
„Mijloacele financiare ale FNDR vor fi repartizate în funcție de numărul populației din regiunile de dezvoltare. În context, decizia membrilor CNCDR este: pentru Regiunea de Dezvoltare Nord vor fi alocate circa 80 milioane lei, pentru Regiunea de Dezvoltare Centru- 82 milioane lei, pentru Regiunea de Dezvoltare Sud – circa 44 milioane lei, iar Regiunea de Dezvoltare UTA Găgăuzia va beneficia de circa 13 milioane lei”, a precizat în cadrul ședinței, Secretarul de Stat, Dorin Andros.
Totodată, în cadrul ședinței s-a discutat și despre proiectele realizate în anul trecut, mijloacele financiare alocate din Fond și valorificare acestora. Astfel, s-a menționat că, din bugetul total al FNDR, de 220 mln lei, circa 170 milioane de lei au fost cheltuiți pentru implementarea a 26 de proiecte, iar alte 14 milioane de lei, în scopul organizării și funcționării Agențiilor de Dezvoltare Regională.
Secretarul de Stat, Dorin Andros, a mai menționat: „Domeniile prioritare de finanțare au fost: infrastructura drumurilor regionale și locale, aprovizionarea cu apă și sanitație, managementul deșeurilor solide, infrastructura de sprijin a afacerilor, atractivitate turistică, eficiența energetică în instituții publice. Cauzele principale ale nevalorificării integrale a mijloacelor financiare alocate din FNDR pentru implementarea proiectelor, în anul trecut, au fost desfășurarea repetată a procedurilor de achiziții publice din motivul contestărilor multiple ale rezultatelor, calitatea necorespunzătoare a documentației tehnice de proiect, precum și pandemia”.
În contextul, proiectelor propuse spre finanțare în anul curent, oficialul a precizat că: „În procesul de selectare a proiectelor propuse spre finanțare în anul 2021, MADRM a ținut cont de rezultatele implementării proiectelor incluse în Documentul Unic de Program pentru anii 2017-2020. În primăvară planificăm aprobarea Documentului Unic de Program pentru perioada 2021-2023”.
Doina Munteanu