La inițiativa Premierului Chiril Gaburici, Guvernul Republicii Moldova va marca 25 de ani de la desemnarea oficială a tricolorului în calitate de Drapel de Stat, printr-un șir de manifestații. În acest sens, Prim-ministrul a semnat o dispoziție prin care a fost aprobat Planul de acțiuni consacrate acestei sărbători naționale, care se vor desfășura în toată țara.
În dimineața zilei de luni, 27 aprilie, Premierul Chiril Gaburici, împreună cu membrii Cabinetului de miniștri, va participa la manifestațiile dedicate Zilei Drapelului de Stat, care vor avea loc la Ministerul Apărării.
Ulterior, Prim-ministrul va asista la ședința solemnă a Parlamentului cu genericul „Tricolorul la cei 25 de ani”. La eveniment vor fi prezenți Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, miniștri, diplomați, deputați din primul Parlament, reprezentanți ai autorităților publice centrale, dar și autorul Stemei de Stat și al monedei naționale, Gheorghe Vrabie.
Tot pe 27 aprilie, Orchestra Prezidențială va evolua în Piața Marii Adunări Naționale cu un ”Show-defile”, iar orchestrele militare vor prezenta programe concertistice în grădinile publice. În această zi, pe toate edificiile instituțiilor publice va fi arborat Drapelul de Stat.
De asemenea, ceremonii festive cu arborarea drapelului Republicii Moldova vor avea loc în unităţile militare ale Armatei Naţionale. În paralel cu ceremoniile festive, pentru militarii Armatei Naţionale vor fi organizate manifestări educative despre istoria tricolorului şi diverse expoziţii.
Până la sfârșitul lunii aprilie, în toate instituțiile de învățământ din țară vor fi organizate lecții, concursuri, recitaluri, dedicate simbolurilor naționale, iar în biblioteci vor fi amenajate expoziții de carte. La postul național de televiziune vor fi difuzate emisiuni consacrate Zilei Drapelului, spoturi promoționale despre cele mai reprezentative monumente de cultură, istorie și arhitectură din Moldova.
Tricolorul a fost desemnat drapel oficial al Republicii Moldova de primul Parlament, la 27 aprilie 1990. Ziua Drapelului de Stat a fost instituită la 23 aprilie 2010.
Diana Munteanu