Un bărbat de 29 de ani, din Nisporeni, dat în căutare națională, internațională, interstatală de opt ani și condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol a fost reținut ieri, de ofițerii Direcției investigații criminale a Inspectoratului Național de Investigații al IGP, informează PROVINCIAL.
Din datele anchetei s-a constatat că în 2011, aflându-se pe teritoriul autogării din or. Nisporeni, acesta a urcat forțat în automobil o minoră, i-a aplicat lovituri peste față și a întreținut un raport sexual forțat, contrar voinței acesteia.
Învinuitul a fost reținut, plasat în arest, unde a stat câteva luni și a fost eliberat, după care s-a eschivat de organul de urmărire penală, ascunzându-se.
În anul 2012, suspectul a fost anunțat în căutare de Inspectoratul de Poliție Nisporeni, iar în anul 2016 a fost condamnat la 6 ani de închisoare prin Decizia Curții de Apel Chișinău.
Ultimul a fost predat inițiatorului căutării și plasat în Penitenciar.
Cristina Pendea