Satele și orașele din țară care întrunesc condițiile climaterice, balneologice și prezintă o importanță pentru sănătatea și odina populației vor putea obține statut de stațiune balneoclimaterică. Proiectul a fost votat de Parlament în prima lectură, informează PROVINCIAL.
Documentul prevede ca statutul de stațiune balneară a localităților din Republica Moldova să fie acordat prin hotărâre de Guvern. Totodată, acestea vor fi propuse de către consiliile locale, cu consultarea cetățenilor din localitatea vizată, în baza normelor tehnice unitare adoptate de Executiv.
Proiectul vizează și dezvoltarea economico-socială a localităților din țară, în scopul exploatării raționale și valorificării durabile a substanțelor minerale terapeutice. De asemenea, presupune dezvoltarea turismului în sate și orașe.
Potrivit autorului, zonele vor avea un regim special de administrare, vor atrage noi investiții, fapt care va contribui la modernizarea zonelor și asigurarea cetățenilor cu noi spații, care vor oferi servicii de sănătate și agrement.
Inițiativa legislativă aparține Vicepreședintelui Parlamentului, deputatului PSRM Vlad Batrîncea.
Proiectul de lege urmează a fi votat și în lectura a doua de Parlament.
Dina Roșca