A avut loc recepția finală și darea în exploatare a sectorului 2 al Coridorului 11, cu o lungime de 8,9 km, odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare. Construcția tronsonului ce conectează localitățile Izbiște, Cruglic și Ohrincea din raionul Criuleni s-a încheiat la sfârșitul lunii noiembrie a anului curent, informează PROVINCIAL.
Membrii comisiei de recepție, formată din reprezentanți ai Ministerului Economiei și Infrastructurii și Administrației de Stat a Drumurilor, au evaluat calitatea lucrărilor și au semnat actele de recepție finală, astfel încât porțiunea să poată fi dată în exploatare.
Lucrările realizate sunt supuse perioadei de garanție a bunei execuții, orice defecțiuni apărute în termen de un an vor fi remediate din contul antreprenorului.
Proiectul finanțat de Banca Mondială a prevăzut reabilitarea îmbrăcămintei rutiere, șanțurilor de evacuare a apelor, construcția a 9 podețe și a unui pod, îmbunătățirea și amenajarea trotuarelor în intravilanul localităților.
Contractul a fost încheiat cu compania „Nouconst’’ la data de 24 mai 2019, cu o valoare a acestuia de circa 63,3 mln lei. Lucrările au fost desfășurate în cadrul Proiectului de Îmbunătățire a Drumurilor Locale.
Dina Roșca