Omorât şi ars pe rug. Aşa a sfârşit viaţa unui bărbat de circa 40 de ani din oraşul Şoldăneşti. Incidentul a avut loc în noaptea Învierii.
Iniţial, rudele bărbatului l-au declarat poliţiei ca fiind dispărut. Acestea spuneau că îi expediază sms-uri la care nu primesc niciun răspuns. Familia a insistat pe această versiune timp de aproape o săptămână. Oamenilor legii li s-a părut suspect comportamentul membrilor familiei victimei.
În rezultatul investigaţiilor, poliţia a stabilit că omul a fost omorât. Până la urmă mama soacră a bărbatului a declarat că în sâmbăta Paştelui, în urma unui conflict care s-a iscat între ea şi ginere, dânsa l-ar fi lovit de câteva ori cu un obiect din lemn. Speriată că bărbatul ar fi murit, femeia în vârstă de 72 de ani l-a târât în grădină unde ardea un rug, transmite ImpulsTV.
În cadrul anchetei preliminare bănuita şi-a asumat responsabilitatea pentru tragedia produsă. Pe cazul dar a fost intentat un dosar penal în baza articolului 145, Omor premeditat. În cazul în care îi va fi dovedită vinovăţia, femeia riscă detenţie pe termen de până la 15 ani.
Diana Munteanu