Experții Curții de Conturi a Țărilor de Jos (CCȚJ) au acordat suport echipei de auditori TI ai Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), în contextul efectuării auditului performanței. În cadrul a două ateliere de lucru, organizate, în regim de teleconferință, la data de 3 și 9 noiembrie, experții CCȚJ, Erik Israel și Frank van den Broek au oferit echipei de audit instruiri și ghidări generale în domeniul auditului performanței și standardelor în domeniul, precum și au venit cu sugestii pe marginea studiului preliminar al auditului performanței privind eficiența utilizării resurselor pentru implementarea și gestionarea sistemelor informaționale (SI) în sectorul public.
La ateliere au participat Vasile Moșoi, șef Direcție generală de audit IV, Natalia Balaban-Uncu, șef Direcție, precum și membrii echipei de audit, Marina Cataraga, Artur Moraru, Tudor Frunză, Vitali Scalschi.
Scopul atelierelor a fost de a acorda suport echipei de audit, în contextul planificării și executării misiunii de audit, prin suport la elaborarea planului de audit, stabilirea obiectivelor și focusarea pe domeniile prioritare de audit.
Obiectivul auditului constă în evaluarea progreselor înregistrate în implementarea SI, a riscurilor și vulnerabilităților ce afectează buna gestiune a resurselor financiare utilizate pentru crearea, implementarea și gestionarea SI în sectorul public, inclusiv prin prisma cadrului normativ și instituțional, cu determinarea oportunităților de îmbunătățire în vederea asigurării și maximizării beneficiilor automatizării proceselor în sectorul public.
Doina Secrieru