Premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, s-a deplasat în raionul Glodeni pentru a se documenta despre mersul lucrărilor de reabilitare a infrastructurii drumurilor şi problemele întâmpinate în acest proces, informează PROVINCIAL cu referire la un comunicat al Guvernului.
„Conducerea raionului Glodeni a semnalat săptămâna trecută că există unele abateri în implementarea programului „Drumuri bune pentru toți” în raionul Glodeni”, comunică, în acest sens, reprezentanții Guvernului.
Șeful Executivului a mers în satul Cajba, unde a fost reparată o porțiune de cca 425 metri de drum, pe o lățime de 4 metri. Tronsonul va facilita accesul a cca 1600 de locuitori din zonă la punctul medical și gimnaziul din localitate și va permite lărgirea traseului pentru ruta locală Glodeni – Cajba. Costul lucrărilor de reparație au ajuns la 1 milion 20 de mii de lei, bani alocați prin intermediul Programului Național „Drumuri bune pentru toți”.
Premierul a examinat necesitatea de reabilitare a unui sector de 4 km de drum, care constituie singura cale de acces în localitatea Ciuciulea, Glodeni. Potrivit Planului elborat de autoritățile publice locale, valoarea investițiilor necesare este de cca 22 milioane de lei, dintre care 2,4 milioane sunt prevăzute în bugetul Consiliului raional. Lucrările de reparație au demarat recent, iar pentru finalizarea întregului sector mai sunt necesare investiții de cca 20 de milioane de lei.
Chicu s-a documentat privind mersul lucrărilor de reabilitare a infrastructurii și în satul Cuhnești din comuna Balatina, pentru care Guvernul a repartizat 1,1 milioane de lei pentru reparația drumurilor. De asemenea, în localitate va fi construită o stație de așteptare a transportului. Primarul comunei Balatina a informat premierul despre discomfortul creat localnicilor din cauza mașinilor de mare tonaj, care circulă pe drumul din localitate cu viteză excesivă spre cariera de nisip din preajma satului. Premierul a solicitat să fie întreprinse măsuri urgente pentru a asigura securitatea locuitorilor din zonă: „Este necesar să discutați cu agenții economici și transportatorii, să analizați opțiunile existente pentru a remedia situația, intensificați supravegherea zonei de către forțele de ordine publică”, a spus Chicu.
În 2021, Administrația de Stat a drumurilor planifică să aplice un strat de asfalt pe traseu în interiorul acestor localități, pentru a diminua riscurile fluxului auto de mare tonaj.
Chicu a fost informat că la momentul actual, în 7 localități din raionul Glodeni, lucrările au fost finalizate, iar în alte 4 localități sunt în proces: „Am discutat cu agenții economici, care vor mobiliza echipe suplimentare, ca lucrările să fie executate în termen și să putem valorifica sumele alocate. Sperăm că vom avea timp bun și vom reuși să realizam aceste lucrări calitativ”, a mai spus premierul.
Doina Munteanu