„Zilnic peste o mie de infectări raportate, neraportate sunt mii, câte 18 decese, câte 50-80 lucrători medicali infectați. 355 cadre didactice și 60 nedidactice într-o lună de școală. Și exact în acest timp o autoritate locală, mai bine zis, Consiliul Raional Criuleni organizează sărbătoare pe picior larg, ca în timpurile bune – cu fanfare, concursuri, premieri, trânte, lupte, participare colective școlare și a copiilor, concerte”, susține ex-ministra Sănătății, Ala Nemerenco, cu privire la o manifestație organizată de autoritățile raionale, informează PROVINCIAL.
„Iar reprezentanții APL reacționează cu așa comentariu: „E o acțiune inedită de încurajare, în pofida pandemiei, secetei raionul este viu”. Chiar e inedită, aici aveți dreptate. Ar fi fost suficient să se organizeze doar un târg al producției agricole pentru a ajuta fermierii. Dar nu, trebuie de ieșit din pepeni cu totul. Altfel nu e moldovenește… Și de ce atunci mirarea a ajuns să fie selectivă – saltelele pe scaune în loc de paturi pun pe urechi o țara-ntreagă pe când organizarea atât de reușită a răspândirii COVIDului – nu?”, a mai scris fosta ministră, pe Facebook.
Doina Secrieru