
Un bărbat din Dubăsari a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi promis să ajute unui alt bărbat să obțină permis de conducere, fără a susține examenele.
Potrivit materialelor cauzei, suspectul ar fi susținut că are influență asupra membrilor comisiei de examinare din cadrul Secției de Calificare a Conducătorilor Auto din or. Criuleni și ar fi pretins mijloace financiare în sumă de 1500 euro și 4000 lei de la denunțător, pentru a influența aprecierea cu calificativul “admis” la probele examenului teoretic și practic.
În urma măsurilor speciale de investigație, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și se află în izolatorul CNA.
Pe cazul dat a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influență. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau până la 5 ani de închisoare.
Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală în acest caz.
Dina Roșca