Candidatul Partidului Politic „Partidul Nostru” la următoarele alegeri prezidențiale, Renato Usatîi, pe o rețea socială, a vorbit despre mai multe vizite în teritoriu, informează PROVINCIAL.
În urma unei vizite la Nisporeni, candidatul a susținut: „Un popor mai bun ca al nostru nu știu dacă există. Am văzut atâta cumsecădenie pe chipurile oamenilor din Nisporeni. De la tineri, la vârstnici, toți speră că lucrurile se vor schimba în țară. Pensionarii nădăjduiesc că încă vor prinde vremuri în care vor ajunge să trăiască decent, iar tinerii – că vor lucra acasă în condiții decente și cu salarii bune. Mi-au spus că vor un gospodar care să reastabilească activitatea numeroaselor fabrici din localitatea lor. M-au rugat ca atunci când ajung președinte să le acord și lor puțină atenție. Principiul meu este echitate pentru toate raioanele din țară. Toate vor fi tratate în mod egal. O să distrug această practică nesănătoasă de distribuire a banilor în funcție de culoarea politică. Eu O SĂ FAC ordine în țară! Dacă până la 42 de ani nu am cedat în fața presiunilor și nu am stat cu capul plecat în fața nimănui, fiți siguri că nu o voi face nici de-acum în colo. La Bălți, când a fost nevoie, am luat barosul și am dărâmat cu mâna mea ceea ce s-a făcut ilegal. Așa o să fac peste tot în țară”, a scris Usatîi, pe Facebook.
În același timp, candidatul s-a referit și la întâlnirea cu locuitorii satului Milești, raionul Nisporeni. „Localitatea se mândrește cu un parc de toată frumusețea și pe care, în lipsa resurselor, sătenii îl îngrijesc așa cum pot. Cel mai mult, evident, se depune suflet. În ruine astăzi se află și conacul din sat, dar și fabrica de croitorie, care cândva îi ținea pe oameni lângă familiile lor. Problema migrației este și aici cea mai dureroasă. Din fericire, o putem rezolva și pe asta, este nevoie doar de voință și dragoste sinceră față de oamenii aceștia necăjiți. Pe dealurile Moldovei trebuie să umbli cu cizme și lopata în mâini, nu cu pantofi cu toc sau costum și cravată. Eu o să reușesc să scot neamul nostru din sărăcia în care l-au băgat “băieții șmecheri din fotolii moi”. Structura nouă pe care o s-o creez în locul CNA-ului o să se ocupe anume de ei. Și oamenii din Milești vor să știe când, în sfârșit, banii furați din bănci vor ajunge înapoi în țară. Le-am spus că nu doar de asta o să mă ocup, dar o să-i scutesc de povara recuperării acestor bani, puși pe umerii lor de cei care acum se numesc “guvenanți”. I-au lăsat pe bieții oameni doar în cămașă, în timp ce ei umblă în costume de sute de euro. Știu că am devenit spaima hoților încă de când am intrat în politică. Mi-au fabricat mie și membrilor partidului zeci de dosare, dar noi am rezistat și, dimpotrivă, am devenit mai PUTERNICI. N-o să mă poată învinge nici dacă îndreaptă toate tunurile spre mine, pentru că eu lupt pentru o cauză dreaptă și curată – o viață bună pentru țară. De aceea, efortul meu nu poate avea alt final decât VICTORIE, care va fi a poporului asupra hoților, a adevărului asupra minciunii”, a mai declarat candidatul.
Prin urmare, Renato Usatîi declară că a avut o discuție constructivă cu localnicii din satul Romănești, Strășeni. „M-am bucurat să văd că la întâlnirea au venit foarte mulți oameni, mulți însoțiți de copii, ceea ce înseamnă că satele noastre au o șansă la viață, care trebuie îmbunătățită. Sătenii de aici, ca și cei cu care am stat de vorbă până acum, mi-au spus că vor un președinte care să conducă țara cu mână de fier, un adevărat gospodar și care să dizolve Parlamentul, în care s-au cuibărit boierii, iar în loc să alegem un organ legislativ din oameni onești. Asta este dorința atât a vârstnicilor, cât și a tinerilor, și primul punct din planul meu de acțiuni în funcția de șef de stat. Oamenii noștri trebuie să trăiască într-un stat prosper, cu prețuri pământești, pentru alimente, medicamente. Eu optez pentru deschiderea în țară a farmaciilor și piețelor de stat. Mulți oameni vor anularea interdicției de a importa mașini mai vechi de zece ani, pentru că nu-și pot permite una nouă. Oamenii din Romănești mi-au mai spus că-și doresc să-i vadă pe miniștri și deputați că trăiesc cu o pensie de 1.600 de lei pe lună, nu în luxul în care-i văd la televizor, cum au spus chiar ei – “acolo sus”, undeva “la bine”. Moldova a rămas mult în urmă, aici s-a dezvoltat doar corupția. Un grup de companii germane va moderniza infrastructura de transport în Bălți și nu cu banii din buget, dar cu unii dintr-un grant. Un astfel de proiect trebuie aplicat însă la nivel de țară și eu o să fac asta. Am mai spus că o să comand și un plan de dezvoltare a Moldovei, elaborat de cei mai buni experți din lume. O să fiu un președinte al poporului, pentru că am fost delegat în aceste alegeri de popor! Cetățenii mi-au spus că sunt ultima lor speranță, singurul om în care mai au încredere. Vă mulțumesc, dragii mei! Eu n-o să vă dezamăgesc! Aveți cuvântul meu”, a conchis Renato Usatîi.
Doina Secrieru