Polițiștii din Ocnița, de comun cu membrii Societăţii vânătorilor şi pescarilor din raionul Ocnița, au desfășurat un șir de razii de prevenire și combatere a braconajului ilicit în timpul vânatului pe teritoriul raionului, fiind verificate colectivele de vânători, informează PROVINCIAL.
Astfel, în rezultatul verificărilor nu a fost depistată nici o încălcare a regulilor de vânătoare.
În acest context, oamenii legii vor continua supravegherea și vin cu o solicitare către vânători, să fie responsabili și să respecte cerințele de securitate în procesul mânuirii armelor de foc, precum și să respecte regulile de vânătoare pentru evitarea unor incidente.
Doina Secrieru