Marţi, 14 aprilie 2015 la Ministerul Mediului a fost convocată şedinţa de lucru comună cu Agenția ”Moldsilva” privind realizarea prevederilor Planului naţional de extindere a suprafeţelor cu vegetaţie forestieră pentru anii 2014-2018.
În cuvîntul de deschidere a ședinței, Sergiu Palihovici, Ministrul Mediului a menționat că ” În următorii trei ani, pe întreg teritoriul republicii urmează a fi plantate 13 mii de hectare de pădure. Acest lucru este prevăzut în Planul național și pentru atingerea acestui scop trebuie să încurajăm toate inițiativele, ca pretutindeni să fie facilitată apariția noilor păduri”.
Problemele puse în discuție s-au referit la finanţarea activităţilor de extindere a suprafeţelor cu vegetaţie forestieră şi a Programului naţional privind constituirea reţelei ecologice naţionale pentru anii 2011- 2018 (HG nr. 393 din 01.08.2011).
Specialiștii silvicutori au abordat și problema legiferării suprafeţelor împădurite de către Agenţia „Moldsilva” în perioada a. 2001 – 2014. În această perioadă pe terenurile degradate, gestionate de către autorităţile publice locale, în bază de contract, au fost efectuate lucrări de împădurire, terenurile necesitînd schimbarea destinaţiei şi atribuirea numărului cadastral.
Diana Munteanu