Baza de date “Invenţii”, gestionată de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), a fost completată cu o nouă funcționalitate. Este vorba despre axa timpului care oferă o posibilitate unică pentru persoanele interesate de a urmări etapele procesului de examinare a unei cereri de brevet de invenţie, precum și valabilitatea brevetului.
Scopul publicării unor asemenea informații este de a asigura transparența activității AGEPI, precum și de a facilita accesul rapid al solicitanților, titularilor sau al altor persoane interesate, într-un mod cât mai simplu, la informația deținută de AGEPI, în special cu referire la procedurile realizate referitor la o invenţie.
De asemenea, există posibilitatea de a determina rapid statutul brevetului (valabil, revocat, nevalabil) la data vizualizării informației.
Amintim că instrumente similare de monitorizare au fost deja implementate cu succes pentru alte obiecte de proprietate industrială, și anume: mărci, desene și modele industriale.
Cristina Pendea