„Chemix Grupp” SRL este unicul producător de dezinfectanţi din Moldova la standardele europene şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, iar faptul că produsele sale sunt eficiente și de calitate, a fost confirmat inclusiv prin teste de laborator.
Administratorul companiei, Olesea Frunza, spune că, testele de laborator efectuate recent de o publicație din R. Moldova au confirmat că produsele corespund rigorilor de eficienţă în combaterea inclusiv a coronavirusului COVID-19.
„Altfel nici nu putea fi, căci noi niciodată nu am economisit pe calitate sau, Doamne fereşte, pe sănătatea oamenilor”, spune ea într-un interviu pentru Curentul.md.
Administratorul afirmă că, dezinfectanții, pe lângă faptul că conțin alcooli, trebuie să conțină și componente antimicrobiene si antivirale suplimentare de natură chimică, cum ar fi sărurile cuaternare de amoniu, compuși halogenați, aldehide, peroxizi, fenoli etc., care împreună distrug virușii.
„Mai mult ca atât, dezinfectanții pe care ii producem noi,sunt catalogați la clasa a IV-a cu risc redus de pericol, lucru confirmat și de studii toxicologice. Ele nu irită pielea și nu provoacă reacții alergice, nu există niciun efect cumulativ, sunt inofensivi chiar și in contact prelungit cu diverse soluții de lucru, au un efect de lungă durată și sunt biodegradabili. La producerea dezinfectanţilor noi respectăm toate normele avansate în domeniu, nu în zădar suntem recunoscuţi ca unicul producător ce respectă standardele europene şi ale OMS. Noi investim în calitate pentru că ne pasă de sănătatea consumatorilor. În plus, noi niciodată nu admitem devieri în procesul de producere, iar conceptul responsabilităţii sociale este ceva de bază pentru noi. Toate aceste lucruri probabil şi ne fac deosebiţi”, a precizat Frunza.
Ea mai spune că, produsele Chemix Gruppp trec toate testele pe care producătorii europeni sunt obligaţi să le respecte în conformitate cu standardul EN 14885:2019 „Antiseptice și dezinfectante chimice. Aplicarea standardelor europene la antiseptice și dezinfectante chimice.”
„E vorba de testări de laborator,la standarde europene, ce se fac un timp îndelungat, iar calitatea acestora nu poate fi pusă la îndoială, fiind recunoscută de toţi specialiştii şi de toate organizaţiile cu renume mondial în acest domeniu. În cazul nostru, testele au dovedit că produsele pe care le fabricăm dezactivează bacteriile EN 13727+A2, fungiile EN 13624, microbacteriile EN 14348 şi viruşii EN 14476+A1. Mai mult ca atât, dezinfectantul nostru Chemidez Skin LICHID sau GEL a fost supus şi testării igienice EN1500 – „Hygienic hand rub”, standard recomandat de OMS”, afirmă Olesea Frunza.
Ea susține că, la moment, prioritar pentru companie este sa facă faţă situaţiei create ca urmare a pandemiei de COVID-19, furnizând cantitatea necesară de dezinfectanți, iar în paralel să diversifice producţia.
Compania „Chemix Grupp” SRL a fost fondată la 14 aprilie 2008.
Doina Secrieru