BĂLŢI! Fură genți și telefoane mobile de la trecători
Un tânăr de 21 de ani, domiciliat în satul Căinarii Vechi, raionul Soroca, a fost reţinut de poliţie, fiind suspectat de un şir de furturi săvârşite în raza municipiului Bălţi.
Bărbatul este bănuit de faptul că ar fi atacat mai multe persoane în stradă şi le-ar fi sustras mai multe bunuri, cum ar fi genţi în care se aflau bani şi telefoane mobile.
Angajaţii Inspectoratului de poliţie Bălţi au documentat şase fărădelegi care au fost comise timp de două săptămâni, printre care şi dobândirea ilegală a substanţelor narcotice. În total, valoarea pagubei adusă victimelor se ridică la 18 mii de lei.
Suspectul şi-a recunoscut pe deplin vina. Acesta a spus că bunurile furate le vindea trecătorilor, iar banii îi cheltuia pe haine şi mâncare. Tânărul nu este la prima abatere, anterior, fiind condamnat pentru furturi şi jafuri.
Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă închisoare de la 8 până la 10 ani.
Elena Cojocaru