Primarul municipiului Bălți, Renato Usatîi, a anunțat că în municipiu va fi modernizată infrastructura transportului de pe rutele suburbane.
Potrivit unui comunicat al Primăriei municipiului, unii transportatori sunt nemulțumiți de situația creată în ceea ce privește transportarea locuitorilor din suburbii și de incapacitatea de a staționa în centrul orașului.
„Nemulțumirea transportatorilor a fost cauzată de dispoziția primarului nr. 82 din 13.03.2020, care interzice circulația transportului internațional, interraional și suburban pe străzile municipiului, cu excepția str. Aerodromului de la podul peste r. Răut până la aeroport și str. Ștefan cel Mare de la intrarea în oraș din partea s. Răuțel până la str. Ștefan cel Mare, 189”, comunică sursa.
„Vreau să menționez că companiile câștigătoare, care sunt 5-6 companii germane cu experiență vastă în țările europene, vor pregăti un proiect în care totul va fi descris în mod clar și ilicit: ce trebuie făcut cu transportul intern și extern, cât de mult sunt necesare taxiurile, locurile lor de parcare, unde și ce semafoare ar trebui instalate, modul lor de funcționare, câte microbuze ar trebui să fie pe traseu dimineața, după-amiaza și seara, numărul de autobuze mari și mici, etc. Nu am avut încă un astfel de proiect în țara noastră implementat . Pentru mine este important ca oamenii să primească servicii de calitate”, a declarat Renato Usatîi.
Dina Roșca