Ieri, a avut loc inaugurarea sectoarelor de poliție din Cotiujenii Mari, Șoldănești și Mărculești, raionul Florești, după ce au fost renovate și dotate în conformitate cu cerințele internaționale și bunele practici în domeniu.
Renovarea celor două sectoare a fost posibilă grație suportului oferit în cadrul Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană, privind suportul pentru reforma poliției și Strategia de dezvoltare a poliției pentru anii 2016-2020. Resursele financiare utilizate constituie circa două milioane de lei.
La eveniment au participat șeful Inspectoratului General al Poliției Sergiu Paiu, reprezentanți ai administrației publice locale, polițiști, locuitori ai raioanelor Florești și Șoldănești, și alți invitați.
Modernizarea sectoarelor are drept scop apropierea poliției de comunitate, oferirea serviciilor polițienești calitative și transparența în activitatea de zi cu zi.
Ambele edificii sunt amplasate în locuri vizibile și ușor accesibile pentru toți cetățenii, inclusiv pentru cei în etate și cu nevoi speciale. Acestea dispun de spații de așteptare confortabile și birouri spațioase dotate cu tehnică performantă.
Doina Munteanu