Premierul Ion Chicu, în urma tradiționalei ședințe cu șeful statului și Președintele Parlamentului, a venit cu unele declarații de presă, informează PROVINCIAL.
„Ne dorim foarte mult să reluăm procesul de studii, de la 1 septembrie. Sperăm că o să deschidem atât instituțiile preșcolare, cât și cele de învățământ general. Am avut discuții în vederea procurării materialelor de protecție. Este necesar de alocat peste 50 milioane de lei”, a precizat Chicu.
Ce ține de evoluția situației pandemice, Premierul a spus: „Evoluția este negativă, a doua săptămână crește numărul de cazuri. Este necesar să menținem restricțiile. O să analizăm mai departe evoluția. În caz de necesitate, vom veni cu măsuri care ar diminua riscul infectării”, a conchis Prim-ministrul.
Mihaela Conovali