Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI continuă măsurile de prevenire contra COVID-19. Campania lansată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu genericul „Ai grijă, oprește răspândirea COVID -19, salvează vieți” este susținută de salvatori și pompieri.
Acțiunile salvatorilor orientate pentru preîntâmpinarea răspândirii epidemiei în rândul populației au fost desfășurate recent în mai multe raioane. Salvatorii s-au deplasat cu autospeciale de intervenție difuzând mesaje sonore către cetățeni în localitățile din raioanele Călărași, Ungheni, Soroca, Cahul, Taraclia, Căușeni, Dondușeni, Edineț și Cimișlia, dar și în municipiul Chișinău.
Salvatorii au împărțit oamenilor pliante și le-au vorbit despre siguranță și măsuri de prevenire în perioada pandemiei. Angajații IGSU au îndemnat oamenii să păstreze distanța socială de minim un metru, să evite aglomerațiile, să acopere nasul și gura când strănută, să poarte măști de protecție în transportul public și magazine și să se spele cât mai des pe mâini cu apă și săpun.
Pentru activitățile de informare a populației au fost implicați peste 20 angajați din cadrul IGSU cu 8 unități de tehnică.
Activitățile similare urmează a fi desfășurate de salvatori în toate localitățile din raioanele țării.
Doina Secrieru