Primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean spune că indiferența este motivul principal al infectărilor cu COVID-19 și că ieri, raionul Leova a fost plasat pe locul 4 din țară după numărul de infectați: 12 într-o singură zi, informează PROVINCIAL.
„Câteva săptămâni în urmă, participam în emisiuni TV în care eram întrebat cum de reușim să păstrăm trendul negativ al cazurilor de infectare.
Iar astăzi suntem în lista de ,,top”…
Consiliul Raional Leova în carantină, Primăria Leova în carantină, focare de infectare în alte instituții și în rezultat, o reacție încă mai ignorantă a populației în raport cu măsurile de protecție instituite de autorități.
Doar în orașul Leova, avem în ultimile 10 zile, 14 cazuri de infectare dintr-un număr total de 32 cazuri înregistrate.
Privesc reacțiile unora din orășenii mei pe rețelele de socializare: ,,DE UNDE LUAȚI ASEMENEA CIFRE? MAI AVEȚI SĂ MINȚIȚI OAMENII?”
Despre antene 5G și cipuri nu mai vorbesc…
Și încep să înțeleg că există un virus mai mare decât cel care bântuie întreaga lume și care face ravagii în Republica Moldova de mulți, mulți ani.
Numele acestuia este INDIFERENȚA.
Măști sub bărbie, termometrie ,,peste unul”, distanța în spațiile publice e mai mică ca în pat după logodnă (iertată să îmi fie expresia) și o relaxare totală în gândire și acțiuni.
Îi întreb pe unii din orășenii mei sceptici dar și mie îmi pun întrebarea: oare chiar trebuie să se infecteze cineva drag nouă sau noi înșine ca să conștientizăm pericolul acestei infecții?
Sau dacă am auzit că majoritatea trece ușor peste boală, cu simptome suportabile, credem că vom fi și noi parte a acelei majorități?
Credem că suntem invincibili și nemuritori?
Probabil că da și de aici răspunsul la întrebarea de unde avem atâtea cazuri.
SUNT PRODUSUL INDIFERENȚEI NOASTRE!
Luni seara, 13 iulie, am aflat despre confirmarea pozitivă a testului în cazul unui oficial din raion cu care am interacționat și nu am mers marți la serviciu, pentru a-mi proteja colegii de infectare.
Marți a fost confirmat primul caz în primăria Leova, având o altă origine iar în următoarele zile, alte 3.
Peste încă o zi, o persoană care a participat la o ședință desfășurată în primărie pe 3 iulie.
Peste alte câteva zile, alte 3 persoane.
Situații similare sunt și în alte instituții publice și oare poate să creadă cineva, că dacă nu dau nume, nu cunosc, în calitate de primar, cine sunt acești oameni reali și vii, infectați în timp ce munceau pentru acest oraș și această țară?
Mai mult ca atât, la unii din ei le cunosc starea în care se află, simptomele cu care luptă, orele la care vine să îi ia ambulanța sau vine medicul să le facă testul.
Și îi cunosc nu doar eu, pentru că suntem o localitate mică și cele scrise pot fi ușor probate.
Iar când deschid Facebook-ul, găsesc zeci de mesaje ale unor persoane care nu cred în acest virus doar pentru că nu au fost afectați personal sau nu au fost afectate grav persoanele pe care le cunosc.
Imaginați-vă cât este de nedrept în raport cu cei infectați și în raport cu medicii care zilnic sunt răpuși în lupta cu pandemia, o atitudine atât de iresponsabilă și superficială?”, a scris primarul pe Facebook.
Totodată, el a spus că soția sa a fost confirmată pozitiv la COVID, iar el – nu.
„Astăzi am primit rezultatele testului: eu – negativ, soția – pozitiv. Simptome nu avem nici unul și nici altul dar există o mare probabilitate că dacă nu respectăm carantina și ieșim în spațiul public, vom infecta, probabil zeci iar ei la rândul lor, sute de oameni nevinovați!” – a scris Bujorean, ieri.
Oficialul a mai menționat: „Probabil și pe unii din acei ,,experți” în antene 5G, care ne recomandă tuturor să nu luăm acest virus în serios. Dar nu o să o facem, și o să luptăm cu această molimă, în izolare, ascultând de sfatul medicilor și nu al ,,epidemiologilor de canapea”. Pentru că alegem să fim RESPONSABILI față de noi și cei din jurul nostru. Și îi rog pe toți orășenii mei, pe toți cetățenii Republicii Moldova, să facă același lucru. Și atunci cifrele, vor fi cu totul altele, dragi prieteni. Sănătate și chibzuință în tot ce facem!”.
Dina Roșca