Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința unui primar din raionul Criuleni care ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin încheierea unor contracte cu membrii familiei sale. În ianuarie 2016, primărița, aflându-se în exercitarea funcției de demnitate publică, ar fi încheiat cu soțul mai multe contracte care vizau folosința unui automobil, aflat în proprietatea soțului acesteia, fapt confirmat de materialele din dosar, informează PROVINCIAL.
Potrivit actului, inspectorul de integritate a constatat că, deși automobilul era folosit cu titlu gratuit, din contul primăriei au fost utilizate mijloace financiare pentru întreținerea și efectuarea reparației acestuia. În acest scop, în perioada 2016-2019 – au fost emise un șir de ordine de plată de către Primărie, a căror valoare estimativă oscilau între 150 lei și 10 mii lei, sume care au fost cheltuite pentru reparația automobilului, procurarea combustibilului, plata asigurărilor și achitarea taxelor de folosire a drumurilor.
Suplimentar, în aprilie 2016, primărița ar fi admis consumarea unui conflict de interese și cu fiul ei, cu care ar fi semnat un contract pentru achiziționarea unor servicii de valoare mică, însă, la scurt timp, primărița a reziliat contractul, pe motiv că ar fi înțeles conflictul de interese în care se afla. Totuși, această acțiune nu scutește alesul local de răspundere juridică.
În rezultatul acestor acțiuni, inspectorul de integritate a stabilit că, subiectul vizat – exercitând funcția de primar, având interes personal rezultat din relațiile sale cu persoanele apropiate – soțul și fiul, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, manifestat prin nedeclararea în termenul legal a conflictelor de interese în care s-a aflat, admițând consumarea acestora prin încheierea/semnarea unor acte administrative și juridice cu aceștia.
Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv – inspectorul de integritate va sesiza autoritatea competentă pentru demiterea primarului din funcție.
Primarul riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică și mandatul de primar, pentru o perioadă de 3 ani. Acesta ar putea fi înclus și în Registrul Interdicțiilor al ANI.
Actul de constatare poate fi contestat în instanța de contecios administrativ.
Doina Munteanu