Primarul municipiul Chișinău, Ion Ceban, a mers astăzi într-o vizită în comuna Băcioi, unde a inspectat împreună cu primarul localității cele 6 proiecte de renovare aflate în derulare şi a discutat despre termenii de finalizare a lucrărilor la diferite obiective, informează PROVINCIAL.
„Am inspectat lucrările de reparație a două grădinițe, una cu o capacitate de 200 și alta de 65 de copii. În ansamblu, acolo sunt efectuate lucrări de schimbare a acoperișului, amenajare a pavilioanelor, reparație a grupelor, blocului alimentar, dar și a fațadelor”, a scris Ceban, pe Facebook.
În același timp, edilul susține că lucrări de reparație capitală se desfășoară și la Școala primară Nr. 101. Acolo este schimbat acoperișul, reparată fațada și amenajate sălile de clasă. „Necesitatea locurilor în instituțiile de educație timpurie și în școli este una stringentă în comuna Băcioi, de aceea prioritar, pentru noi rămâne redirecționarea surselor financiare, pentru crearea condițiilor bune în instituțiile de învățământ”, a adăugat Ceban.
Şi drumul de acces în localitatea Băcioi, un tronson de circa 1,8 km, este reparat în prezent, iar în următoarele zile urmând a fi amenajate zonele de acostament şi aplicat marcajul rutier.
În total, în acest an, pentru proiectele în derulare din comuna Băcioi, din bugetul municipiului Chişinău au fost alocaţi circa 8 milioane lei.
Totodată, pentru toate suburbiile capitalei au fost redirecţionaţi în anul 2020 în jur de 100 milioane lei.
„În acest an am aplicat o nouă formulă de finanţare a proiectelor în suburbiile capitalei. O prioritate pentru noi sunt instituțiile educaționale, infrastructura drumurilor şi căile de acces în localităţi, dar şi asigurarea suburbiilor cu sisteme de apeduct și canalizare. Şi caietul de sarcini privind achiziţionarea a 100 de autobuze pentru Chişinău, este practic definitivat şi urmează să fie lansată licitaţia. Astfel, prioritate în acest sens vor avea suburbiile, unde oamenii au nevoie urgent de transport public”, a conchis edilul.
Doina Secrieru