Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat a avut azi o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, James D. Pettit.
Discuţiile s-au axat, în principal, pe situaţia social-politică şi economică din Republica Moldova, realizarea angajamentelor asumate faţă de partenerii de dezvoltare şi promovarea reformelor democratice. Totodată, părţile au abordat subiectul alegerilor locale generale din 14 iunie şi necesitatea reformării sistemului teritorial-administrativ al Republicii Moldova.
Un subiect aparte al discuţiilor l-a constituit reglementarea conflictului transnistrean. S-a subliniat că relansarea dialogului cu administraţia de la Tiraspol creează premise reale de soluţionare a problemelor acute cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.
„Această comunicare este importantă pentru consolidarea încrederii şi, în consecinţă, rezolvarea problemelor existente”, a accentuat Vlad Filat.
Ambasadorul SUA s-a arătat interesat de iniţiativa de modificare a Codului Audiovizualului, sugerând că acesta trebuie consultat cu societatea civilă.
Vlad Filat l-a informat pe diplomatul american că PLDM şi-a retras semnăturile de pe proiectul propus anterior, urmând să fie înregistrată o nouă iniţiativă legislativă.
„Am convenit asupra elaborării unui nou proiect de lege în domeniu, care neapărat va fi supus dezbaterilor publice, astfel încât să asigurăm securizarea spaţiului informaţional, dar şi să încurajăm dezvoltarea produsului audiovizual autohton”, a menţionat liderul PLDM.
Oficialul american a reiterat sprijinul SUA pentru transformările democratice şi modernizarea Republicii Moldova.
Elena Ivanov