Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, astăzi – în urma unei ședințe cu șeful statului și Președintele Parlamentului, a venit cu unele declarații de presă, informează PROVINCIAL.
„Actualmente, considerând numărul nou de paturi în spitale, noi avem ocupate în jur de 50-55% din numărul acestor locuri. Mai complicată este situația cu personalul medical, care este, realmente, extenuat”, a spus Chicu.
În același timp, Premierul a anunțat că mâine va avea loc ședința Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. „Vom analiza evoluția situației. Cunoașteți că la 30 iunie se finalizează starea de urgență în sănătate publică, dar mâine se va pune în discuție subiectul extinderii acestei stări de urgență”, a declarat el.
Totodată, Chicu a mai comunicat: „Săptămâna aceasta am înțeles că va veni și acel suport anunțat în luna martie de echipamente medicale, știți că Uniunea Europeană a anunțat un suport de 30 milioane de euro pentru cele șase state din Parteneriatul Estic”.
Mihaela Conovali