În dimineața zilei de astăzi, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) din raionul Orhei au fost solicitați pentru a interveni la salvarea unei femei în vârstă de 62 de ani, care din primele informații a căzut într-o fântână publică din localitatea Susleni, raionul Orhei. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:49.
La fața locului pentru lucrări de salvare au fost trimise două echipaje de pompieri și salvatori. Ajunși la fața locului, angajații IGSU au stabilit că femeia este în viață și se află în fântână la o adâncime de 10 metri.
În mai puțin de 20 de minute salvatorii au reușit să recupereze persoana, aceasta nu a primit traumatisme grave, fiind preluată de serviciului medical aflat la fața locului, pentru ulterioare îngrijiri.
Circumstanțele acestui caz urmează a fi stabilite de specialiști.
Doina Secrieru