Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) continuă să informeze cetățenii despre măsurile de prevenire anti-COVID -19. Salvatorii în comun cu polițiștii au mers pe plaja din preajma râului Nistru de la Vadul lui Vodă pentru a comunica oamenilor despre riscurile nerespectării măsurilor de prevenire a noului tip de Coronovirus.
Angajații MAI i-au îndemnat pe cei care se odihnesc să respecte distanța socială de minim un metru și să nu formeze grupuri de persoane pe plaje. Mai mult, oamenii au fost rugați să evite aglomerațiile și să nu contacteze îndeaproape cu alte persoane.
Totodată, salvatorii au menționat despre necesitatea purtării măștilor de protecție în spații închise, magazine și transport în comun, dar și despre spălatul cât mai des pe mâini.
Campania lansată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu genericul „Ai grijă, Oprește răspândirea COVID -19, Salvează vieți!” este susținută de IGSU alături de subdiviziunile MAI. În cadrul acesteia, salvatorii întreprind mai multe acțiuni de prevenire cum ar fi informarea oamenilor pe plajele în zone de agrement dar și utilizarea autospecialelor de intervenție cu sisteme sonore. Salvatorii echipați în costume de protecție merg cu autospeciale de intervenție și difuzează mesaje sonore către oameni. Mesaje audio similare vor fi difuzate și în următoarele zile prin sisteme sonore conectate la autospeciale de intervenție a pompierilor și salvatorilor în toată țară, iar subdiviziunile IGSU vor asigura ca echipajele să patruleze localitățile din raioanele țării, dar și sectoarele capitalei .
Doina Munteanu