Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat că un ex-consilier în Consiliul comunal Vălcineț, raionul Ocnița a admis încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese – manifestat prin nedeclararea și nesoluționarea în niciun mod a unui conflict de interese apărut în timpul exercitării mandatului de consilier local. Aflat în exercitarea funcției de consilier local, subiectul vizat activa în același timp și în calitate de administrator al unei gospodării țărănești ce îi aparține.
Totodată, în decembrie 2018, acesta ar fi participat la ședința ordinară a Consiliului local Vălcineț, în care s-a decis amânarea termenelor de plată a unor datorii față de Primăria Vălcineț, înregistrate de două gospodării țărănești, una administrată de subiectul vizat și cealaltă de tatăl acestuia.
Conform actului de constatare emis, subiectul vizat, aflat în situația unui conflict de interese, era obligat să informeze ANI în termen de 3 zile, de la data constatării, despre situația de conflict de interese în care se afla.
Subiectul vizat nu trebuia să participe la luarea deciziei în care erau vizate interesele economice personale, administrate de către acesta și ruda sa, până la soluționarea conflictului de interese. Suplimentar, în baza demersurilor inspectorului de integritate, emise în temeiul Legii cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, Comisia Electorală Centrală a ridicat mandatul acestuia de consilier.
Pe cauza dată, dacă actul de constatare va rămâne definitiv, subiectul vizat nu va avea dreptul să dețină funcția de consilier în consilii locale pe o perioadă de 3 ani.
Actul emis de ANI poate fi contestat în instanța de contencios administrativ. Actul de constatare poate fi vizualizat integral pe pagina oficială a ANI, în secțiunea – ANI interactiv.
Doina Munteanu