Ministrul Apărării Alexandru Pînzari, împreună cu șeful Marelui Stat Major, Comandant al Armatei Naționale, general de brigadă Igor Gorgan, au inspectat Batalionul 4 antiaerian al Regimentului de Rachete Antiaeriene, dislocat la Căușeni.Oficialii s-au familiarizat cu activitatea unității pe perioada pandemiei, condițiile de cazare și serviciu ale efectivului.
Totodată, a fost verificată starea unităților de tehnică din dotarea Batalionului. Ministrul Apărării și comandantul Armatei Naționale au urmărit și marșul vehiculelor militare și au discutat cu angajații, care-și îndeplinesc serviciul la Căușeni.
„În rezultatul vizitei în Batalionul din garnizoana Căușeni, am constatat că unitatea continuă să funcționeze în regim normal, în pofida situației epidemiologice din țară și stării de carantină în care se află toate unitățile Armatei Naționale. Nu a fost afectat nici gradul de pregătire şi capacitatea de luptă a efectivului subdiviziunii. Prin urmare, militarii se află la datorie indiferent de circumstanțe, îndeplinindu-și misiunile specifice la nivelul corespunzător și asta mă bucură”, a menționat Alexandru Pînzari.
De menționat că anterior, vizite de inspecție au fost desfășurate în toate garnizoanele Armatei Naționale. Scopul acestora a fost familiarizarea cu situația în unitățile militare, condițiile de trai și serviciu ale efectivului, precum și respectarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19.
Doina Munteanu